Noua suveranitate


Indubitabil, se poate discerne cu lejeritate o anumita inclinatie a teoreticienilor de relatii internationale catre a perora despre problema suveranitatii, fie ea de tip absolut, fie noua varianta, a suveranitatii limitate, ce implica responsabilizarea si respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Waltz corela situatia la nivelul sistemic cu starea naturala postulata de Hobbes, in “Teoria politicii internationale”. Neindoielnic, legatura este inextricabila si asertiunea valida, dar nu pot intelege de ce nu a mers mai departe. Propensiunea spre extrapolare in operele neorealistilor indeobste este irefutabila – asadar, de ce nu s-a putut observa faptul ca renuntarea la exercitarea unor atributii ale suveranitatii prezinta numeroase similitudini cu incheierea contractului social? Osciland intre contractualismul lui Hobbes si cel al lui Rousseau, in mod special, consider ca institutiile internationale joaca rolul statului din opera scriitorului francez din 1762, in timp ce punctul de plecare a fost unul al starii naturale caracterizata de “bellum omnium contra omnes”. Recrudescenta miscarilor extremiste si eurosceptice in tari precum Grecia, Germania, Marea Britanie, poate va ingreuna procesul de evolutie al Uniunii Europene,iar toata chestiunea este extrem de discutabila, asa ca voi face recurs la situatia Japoniei pentru a ilustra aceasta teorie. Japonia, dupa cum este prea bine stiut, a pornit, la initiativa lui Shinzo Abe, un complicat demers de a devaloriza yen-ul, pentru a stopa deflatia ce a devenit endemica de prin anii ’90. Intr-o lume anarhica, actiunile Bancii Japoniei sunt legitime, chiar daca pot fi considerate de altii masuri protectioniste ( sa nu uitam ca si altii le-au promovat : Italia dupa 1887 in timpul lui Umberto I, Germania in 1879) . Principalii afectati sunt sud-coreeni, care repudiaza ceea ce in viziunea lor este un razboi valutar. Pe de alta parte, Japonia doreste sa fie o parte a Parteneriatului Trans-Pacific (TPP), unde astfel de masuri sunt combatute. Daca acest parteneriat s-ar incheia, Japonia ar trebui sa renunte la masurile protectioniste, in schimbul facilitarii schimburilor comerciale. In termeni pur rousseaunieni, ar renunta la o parte din atributiile sale, in schimbul altor beneficii, ar renunta la libertatea naturala, nelimitata, pentru libertatea adevarata, reglementata..